Nu mai există limite în sensul asta. Toată lumea vrea bani sau orice bun valoros sau orice ar echivala cu valoare bănească, culmea, şi, desigur că dacă s-ar putea să vină totul că pomană non-stop… nu s-ar supără nimeni şi totul ar fi … normal, monoton !… … … … … … … … …

Şi apoi, când vine “banu`grămadă”, ce faci? Ajungi să-ţi duci nasul şi pe căi greşite, cu siguranţă, chiar şi fără să-ţi dai seamă. Cu siguranţă ajungi să spui şi “frate ce prost am fost” sau “să mor că prost îs”. Ori mai pe scurt, ajungi să-ţi pară rău de unele chestii….

Consider că fiecare om suferă la nivelul la care e, şi în raport cu viaţa care a dus-o până-n prezent, cum a crescut. Cel care trăieşte în gunoaie sau prin ghetouri nu o să sufere că nu are într-o seară bani de discotecă, ori că iubita/iubitul i-a zis: “du-te mă dracu`” sau orice fel de chestii de genul asta. El are motivele lui de suferinţă, vizibile, dar asta nu înseamnă că suferinţa lui e de proporţii inumane pentru că refuz să cred că ar supravieţui astfel. Dealtfel, suferinţa noastră a celor cu un trai decent nu trebuie subestimată doar pentru că ar trebui să mulţumim LUI DUMNEZEU că nu suntem prin ghetouri. Nu, pentru că noi să ajungem de aici acolo probabil că am ajunge mai apoi la cimitir în regim de urgenţă. La fel şi “Măria Sa” Becali, sunt foarte sigur că are momentele lui de suferinţa maximă, ori el, dragă Doamne, are bănuţi cât pentru generaţii întregi de oameni . Cred că am reuşit să-mi fac părerea înţeleasă cât de cât. Şi nu cred că nu am măcar în proporţie de 70% dreptate. De la un nivel foarte scăzut supravieţuieşti, evident, unui salt la un nivel decent, însă inversul eu îl văd aproape imposibil. NOTĂ: Fac referire in special la tinerii de astăzi!

Si, revenind putin, in urma unor tampenii pe care ajungi sa le faci… meditezi si spui: “enmaoD, reps as un gnuja o avape”